marți, 18 decembrie 2012

Factori de risc ce duc la aparitia delictului


Termenul de „delicventa juvenila“ nu este intalnit nici in legislatia penala din tara noastra, nici in legislatia altei tari. El este o creatie a doctrinei penale si a teoriilor criminologice sau sociologice, in incercarile lor de a grupa o serie de infractiuni in functie de criterii de varsta, considerandu-se in mod justificat ca faptele penale prezinta o serie de particularitati determinate de nivelul de maturitate biologica si cu precadere mintala a subiectului activ al infractiunii.

Prin delincventa se intelege ca au loc o serie de fapte ilicite, indiferent daca au sau nu un caracter penal (fuga de la domiciliu, absenta repetata si indelungata de la scoala, abandonul scolar nemotivat de cauze obiective, precum si anumite fapte imorale care nu constituie infractiuni).

Este greu de presupus ca poti intalni copii sau adolescenti care sa nu fi comis cel putin o fapta nedorita. Intr-adevar nu toate faptele nedorite conduc neaparat la delicventa juvenila, dar ele sunt comise de majoritatea copiilor si a adolescentilor. Factorii de risc pentru comportamentul deviant al minorului sunt rezultatul influentei factorilor prenatali cat si a lucrurilor ce se petrec in viata minorului dupa nastere si care pot influenta intr-un mod nedorit comportamentul.

Copiii mamelor adolescente sunt mult mai dispusi sa devina delincventi. Aceste mame au tendinta de a folosi metode de educatie neadecvate si insuficiente, iar copiii lor, deseori, lipsesc perioade mari de timp de la scoala si comit fapte ce vizeaza incalcarea legii.

Prezenta tatalui sau a unui model masculin are un efect de protectie si diminueaza mult faptele negative ale copiilor.
Consumul de droguri, alcool si tigari pe timpul sarcinii vor avea o influenta negativa asupra dezvoltarii ulterioare a copilului. Mama care fumeaza in perioada celor 9 luni este supusa riscului de a da nastere la copii cu deficiente. Performantele scolare ale acestora fiind mult diminuate.

Consumul excesiv de alcool duce la nasterea unor copii care vor fi predispusi la hiperactivitate, cu inteligenta scazuta si cu o vorbire defectuoasa.

Hiperactivitatea incepe inainte de implinirea varstei de 5 ani, uneori chiar inaintea varstei de 2 ani, apoi va marca momente de progres in peperioada copilariei, tinzand sa persiste chiar si in anii adolescentei. Aceasta este asociata cu stari de neliniste, impulsivitate si atentie dificila, de aceea, momentul este consemnat ca sindromul hiperactivitate-impulsivitate-atentie dificila (HIA). Sindromul HIA presupune ca cei care il au este de asteptat ca pe viitor sa aiba comportamente care sa cada sub incidenta legii penale. Un grup de cercetatori suedezi a descoperit ca hiperactivitatea la 13 ani prezice infractiuni violente la 25 de ani, fapt confirmat si de alte studii.

Inteligenta scazuta este un factor important care duce la comiterea de delicate si poate fi identificat foarte devreme in decursul vietii, castigand tot mai mult teren printre alte numeroase cauze care stau la baza comiterii de infractiuni.

Inteligenta scazuta la varsta de 3 ani ar putea sa reflecte predispozitia pentru comiterea de delicte in jurul varstei de 30 ani. Este destul de riscant sa te raportezi separat la deficitul cognitiv fara a lua in calcul si performantele scolare destul de slabe. Inteligenta verbala scazuta este asociata cu performantele scolare slabe, toate acestea avand valoare predictiva, ridicata asupra comportamentului deviant al minorului.

Delincventii obtin rezultate mai bune la testele de performanta non-verbala, decat la cele verbale, deoarece ei gasesc mai usor sensul obiectelor concrete decat cel al conceptelor abstracte.

Despre rolul pe care il are familia in educarea tinerilor s-a vorbit destul de mult, iar societatea romaneasca „cei sapte ani de acasa“ a devenit un criteriu unanim acceptat, atunci cand in comportamentul unor indivizi se manifesta carente grave in ceea ce priveste educatia.

Supravegherea insuficienta a parintilor este principala cauza a delictelor comise de tinerele fete, iar pentru baieti a fost a doua cauza: severitatea parintilor practicata intr-un mod haotic a dus la cresterea numarului de infractiuni comise de copiii in cauza in loc sa conduca la o diminuare a ratei criminalitatii in randul acestora. In general, prezenta in educatia copiilor a unor factori care se adauga celor parintesti (gen anturaj dubios, prieteni nepotriviti, etc) dubleaza riscul de a comite delicte mai tarziu.

Comportamentul parintilor poate constitui unul dintre principalii factori care duc la comiterea delictelor. Este important sa se tina seama si de transmiterea genetica a comportamentului violent de la parinti la copii.

Problema de baza, care trebuie inteleasa la nivelul autoritatilor romanesti, este aceea de a nu se astepta pana cand comunitatea are probleme reale si copiii ajung in strada, ci sa faca tot posibilul ca acestia sa fie indrumati catre scoala. La noi in tara, acest demers intampina numeroase dificultati, existand serioase semne de intrebare cu privire la profesionalismul si chiar, bunacredinta a celor implicati in sistemul de protectie a copilului. De cele mai multe ori copii cad prada propriilor prieteni care au anturaje dubioase si care la randul lor au fost racolati sau au cazut in capcana “asa zisilor prieteni”.

In majoritatea tarilor unde economia nu merge, protectia copilului este lasata la urma listei de prioritati. Societatea nu poate schimba doar copilul, ci trebuie sa lucreze la fel de mult si cu familia.

Marea majoritate a copiilor strazii se prostitueaza pentru a supravietui si refuza sa vorbeasca despre abuzurile la care sunt supusi. In jur de 10% dintre fetele care traiesc pe strada se prostitueaza de la varste foarte fragede, noua-zece ani. Pedofilia este din ce in ce mai des intalnita in randul copiilor strazii. Majoritatea studiilor intreprinse in legatura cu influenta dezmembrarii familiilor si separarii cuplurilor asupra comportamentului deviant al minorului au fost focalizate mai mult pe pierderea tatalui, fiindca, pur si simplu, pierderea acestuia se intampla mult mai des.
O familie dezmembrata, dar unde mama este afectuoasa nu reprezinta un factor criminologic mai important decat o familie cu conflicte intre parinti, dese sau foarte dese. Mai mult, o mama iubitoare poate fi capabila intr-un anumit sens de a compensa lipsa tatalui.

Copiii din familiile dezmembrate prin divort au un risc potential mult mai crescut sa inceapa sa comita infractiuni la varsta de 21 ani, in comparatie cu cei din familiile unite, iar in familiile care s-au destramat in timp ce copiii aveau 0-4 ani, acestia erau mult mai predispusi la delincventa fata de copiii carora, de exemplu, li se dezmembrau familiile la varsta de 11-15 ani.


Recasatoria este asociata cu un risc crescut de delincventa, fapt care ar putea sugera un posibil efect negativ al parintelui vitreg.

Copiii din clasele de jos traiesc sub cultura delincventei acestora, deoarece, pentru ei standardele clasei de mijloc sunt de neatins. De aceea, ei recurg la incalcarea legii doar pentru a ajunge la un nivel mai ridicat.

La nivelul societatii romanesti, unde saracia aproape ca s-a generalizat, delincventa juvenila nu este neaparat legata de prestigiul occupational si educativ al parintilor. Aici, problema pare a fi mult mai complicata deoarece parintii, multi cu studii superioare, au o instructie care ii determina sa-si supravegheze si sa-si educe copiii intr-un alt alineat decat cel al crimei. Privarea parintilor de un statut socio-economic adecvat este asociata deseori si cu o posibilitate largita, oferita copiilor de a comite infractiuni. Dupa ce copilul creste si se dezvolta, se mai poate inca observa in comportamentul sau, care este unul normal, obisnuit, privarea socio-economica pe care a avut-o in copilarie.

O mare parte din copiii observati, cu varste intre 15-18 ani, au suferit condamnari cand nu erau angajati si mult mai putin atunci cand aveau o slujba.

Comiterea de delicate variaza si in functie de scoala unde invata copilul. Exista scoli care au o ridicata rata a delincventei si unde se instaleaza un inalt nivel de neincredere intre profesori si elevi.

Delicventa juvenila s-ar putea diminua considerabil daca atat parintii cat si societatea care ii formeaza pe tineri ar colabora si nu in ultimul rand daca noi toti am comunica deschis cu copii nostri, i-am asculta si indruma pe cele mai bune cai.

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Delincvenţa juvenilă în ţara noastră



 Delincventa juvenila


Delincvenţa juvenilă, este componentă a criminalităţii, o parte a acesteia cu identitate proprie, conferită de categoria de indivizi la care se referă. Această identitate proprie este reflectată şi de caracterul sinuos al acestui fenomen, care nu se suprapune pe evoluţia, pe creşterile şi descreşterile înregistrate de fenomenul infracţional în general. Acest aspect este reliefat şi de faptul că, criminalitatea  în rândul minorilor are multe cauze diferite de cele ale criminalităţii adulţilor.Delincvenţa juvenilă este un fenomen de devianţă, manifestat prin incapacitatea unor minori şi tineri de a se adapta la normele de conduită din societate, incapacitate datorată unor cauze de ordin bio – psiho – social.
Delincvenţa juvenilă în ţara noastră.
Deşi nu atinge nivelul şi formele grave ale acestui fenomen în ţările capitaliste avansate delincvenţa juvenilă se manifestă şi în ţara noastră, constituind un motiv de îngrijorare pentru întreaga noastră societate. În ţara noastră, există unii tineri şi minori care participă destul de activ la săvârşirea unor fapte penale. Ei participă şi şăvârşesc îndeosebi infracţiunea de furt şi cele de vagabondaj şi cerşetorie. Într-un număr destul de mare de cazuri, violuri, vătămări corporale, iar într-un număr mic, săvârşesc infracţiuni de lovituri cauzatoare de moarte, omor şi tentativă de omor.Din punct de vedere infracţional s-a generat o aprofundare a studierii cauzelor care au generat delincvenţa juvenilă.Analizând acest fenomen, pe genuri de infracţiuni s-au desprins următoarele:
Cauze specifice :
- creşterea după 1989, a situaţiilor de abandon şcolar a unor elevi cunoscuţi cu comportament deviant sau preocupări antisociale, lipsa unei activităţi utile ;
- lipsa de supraveghere permanentă de către părinţi, supraveghetori, tutori şi în special a celor “problemă”
- familiile dezorganizate din rândul cărora provin unii minori infractori ai căror părinţi sunt cunoscuţi cu antecedente penale ;
- discontinuitatea în educaţie a minorilor de către şcoală, unităţi de ocrotire ( case de copii, şcoli de reeducare, şcoli speciale ) alte instituţii cu atribuţii în acest sens ;
- necunoaşterea din timp a anturajului, a locurilor şi mediilor frecventate de minori ;
- lipsa unei legături permanente între familie şi şcoală;
- influenţa unor infractori majori aflaţi în anturajul minorilor prin determinarea acestora de a comite fapte antisociale ;
- consumul de către unii minori de substanţe halucinogene şi alcool pentru creşterea unei stări euforice.

Cauze generale :
- modificările esenţiale intervenite în viaţa economică, socială, culturală, administrativă şi juridică şi dificultăţile de adaptare a unor persoane la acestea.
- structurile şi mecanismele controlului social, specifice statului de drept care nu sunt în totalitate constituite şi nu funcţionează la parametrii doriţi.
- influenţele externe prin activitatea infracţională desfăşurată în România de cetăţenii străini.
- menţinerea, păstrarea anumitor structuri cu disfuncţionalitate în educaţia cetăţenilor.
- situaţia venitului naţional şi a celui individual.
- efectele produse de criza economică cu urmări nefaste asupra vieţii materiale şi spirituale a cetăţenilor.
- apariţia pe piaţă a unor produse, bunuri şi obiecte de valoare şi tentaţia unor persoane de a intra în posesia lor.
- apariţia şi creşterea numărului locurilor unde sunt amplasate jocuri distractive şi de noroc.
Principala cauză a apariţiei atitudinilor antisociale o constituie influenţa mediului social şi proceselor psihice la nivelul conştiinţei individului.Luarea hotărâri infracţionale este rezultatul proceselor psihice care au loc pe planul conştiinţei. Un rol important îl au şi împrejurările concrete de viaţă ale individului. În acest context actul infracţional nu trebuie examinat ca o simplă reacţie la factorii externi , deoarece situaţia concretă de viaţă dă naştere prin ea însăşi la un act de voinţă, ci numai când se corelează cu personalitatea unui individ, când trece prin interesele, obiceiurile, mentalităţile, particularităţile psihice ale individualităţii sale.Deci, pentru a găsi cauzele şi condiţiile care favorizează delincvenţa juvenilă, trebuie să pornim de la analiza structurii interne ale individului şi a factorilor externi, care pot fi cauze ale acestui fenomen negativ sau condiţii care influenţează şi alimentează manifestările de acest gen.

DELINCVENŢA JUVENILĂ – CAUZE SI CONDITII FAVORIZANTE



Personalitatea copilului începe să se contureze după vârsta de 2 ani, vârstă la care copilul începe să perceapă şi să fie atent la ceea ce se întâmplă în jurul său. Familia este prima care trebuie să vegheze la formarea şi modelarea personalităţii copilului.În perioada adolescenţei, continuă în ritm alert procesul de desăvârşire a personalităţii individului. Apar aşa numitele ” crize ” ale adolescenţei, care apar şi în raport cu situaţia familiei, cu societatea în care trăieşte  adolescentul.În această perioadă în care a crescut capacitatea de abstractizare şi sinteză, când copilul devine puternic, capabil de eforturi mari, colectivul în care învaţă, grupul de prieteni îşi pune amprenta pe formarea personalităţii. Tot acum gândirea lui, păstrează o doză mare de subiectivism, în această privinţă exemplul de obiectivitate al părinţilor şi profesorilor fiind foarte important.Toate frământările adolescenţei duc la cristalizarea personalităţii, la formarea unui ideal de viaţă şi al unui sistem de valori care nu se schimbă ulterior.În cazul în care copilul creşte şi se dezvoltă în condiţii nesănătoase, într-o familie dezbinată, când influenţat negativ de colegi, de prieteni, etc., personalitateea poate deveni aceea a unui infractor.Personalitatea infractorului minor, este rezultatul unei îmbinări neizbutite, a tuturor factorilor care concură la formarea personalităţii umane, îmbinare care dă naştere unei personalităţi temporar imperfecte care îmbină greutăţi de diferite grade în procesul de adaptare la cerinţele vieţii în societate.

Tulburările de comportament, reprezintă una din cauzele de natură bio – psihică ale delincvenţei juvenile.Aceste tulburări comportamentale se pot manifesta prin comportamente suicidare, fugile, comportamentale agresive şi delincvenţa juvenilă a toxicomanilor. Delincvenţa juvenilă este determinată de imaturitatea afectivă, intelectul liniar, dezvoltarea dizarmonică a personalităţii. Comportamentul antisocial, la adulţi, este anunţat de aceste tulburări comportameentale la copil, care pot lua şi forma încăpăţânării, întârzierilor acasă, agresiune fizică, impulsivitate.

Fuga şi vagabondajul reprezintă alte două tulburări de comportamente grave, care se asociază, de regulă, cu abandonarea şcolii şi cu alte tulburări de comportament. Fuga nu reprezintă o infracţiune dar este un început de comportament delincvent. Vagabondajul este o formă de fugă organizată, determinată de o insatisfacţie faţă de mediul natural. Victime ale vagabondajului sunt adesea copiii crescuţi în orfelinate unde regimul de viaţă este sever. În general, sunt înclinaţi spre vagabondaj copiii cu o personalitate dezarmonică, cei care au suferit unele modificări psihice în urma leziunilor  şi infecţiilor cerebrale şi copiii schizofrenici. La adolescenţi vagabondajul se datorează, spiritului de aventură al unor minori care se asociază în grupuri sub conducerea unei personalităţi psihopate ce determină la manifestări antisociale.De obicei, fuga se caracterizează prin bruscheţe şi adesea ea poate fi primul semn de inadaptare. Dintre factorii care duc la acest fenomen, ar putea fi menţionaţi : spiritul de revoltă, dorinţa de independenţă, plictiseala, spiritul de aventură, căutarea fericirii în ideal, în mistic. Pentru autorul francez menţionat mai sus, vagabondajul adolescent este un ” simbol ” al izolării într-un univers dezumanizat din punct de vedere al universului familial.

Bolile psihice.Dacă tulburările de comportament nu înseamnă neapărat boală psihică şi ar putea în anumite condiţii să nu ducă la delincvenţă, tulburările patologice de personalitate se manifestă în copilărie prin manifestări delincvente. Asfel, personalitatea structurală dizarmonic de tip antisocial, se manifestă în copilărie prin chiulul repetat, purtare necorespunzătoare, minciuna persistentă, furturi, vagabondaj, vandalism. Aceste tulburări reprezintă o cauză de natură strict psihică.Tot în această grupă de cauze intră debilităţile mintale, organice, sau întârzierile în dezvoltarea intelectuală.Etiomlogic, comportamentul delincvent juvenil, recunoaşte şi stări sechelare de limită, după leziunile cerebrale, traumatismele obstreticale sau meningo – encefalopatice din copilărie. Aceasta explică comporamentul aberant prin modificările consecutive mintale, sindromurile epileptice sau tulburări de caracter.

Infirmităţile şi bolile somatice. Este vorba despre deficienţe de ordin psihic, infirmităţi care determină la individ un sentiment de inferioritate şi de aici ura împotriva celor sănătoşi, agresivitatea şi uneori comportament delincvent. Un copil handicapat fizic, poate deveni egoist, datorită infirmităţii sale. Totul depinde de mediul social în care trăieşte, pentru că, dacă nu sunt priviţi cu dispreţ, dacă nu sunt marginalizaţi de ceilalţi, ei se pot integra psihic în colectivitate.Dintre bolile psiho – somatice aş aminti anorexia mintală, care se caracterizează prin alimentaţie precară, urmată de toate consecinţele metabolice.Are ca simptome : depresie, anxietate, stare de tensiune, ostilitate, atitudine disperată, ură. Obezitatea este o altă  boală somatică ce însoţeşte pe plan psihic complexul de inferioritate, cu toate consecinţele negative, pe care le poate avea pentru un copil cu psihic labil şi de care nu se ocupă nimeni pentru a-i înlătura acest complex.

Vârsta.Unii autori consideră  că există o strânsă relaţie între vârstă şi comiterea unor fapte antisociale. Asfel, s-a constatat că cel mai mare număr de infracţiuni este săvârşit de adolescenţi şi tineri pentru că această vârstă presupune mai multă forţă fizică şi temeritate sau chiar nesăbuinţă.

Ereditatea. S-a pus problema dacă ereditatea este o cauză a fenomenului infracţional. Opinia pe care o impartasim este aceea ca pe cale ereditară se transmit doar predispoziţii care numai în condiţii de mediu favorabile devin şi realităţi.Prin intermediul comunicaţiei efective, al simpatiei, copilul asimilează dintr-o dată o gamă de trăsături şi tipare “,corespondentele proprii speciei de esenţă colectivă. Ca urmare el devine capabil să influienţeze mediul extern prin prisma unor mecanisme reglatoare ” colective “, creând impresia posedării unor adaptări sociale înăscute.


Cauze de natură socială. Un psihic labil, un psihic bolnav, nu este o cauză a delincvenţei juvenile, decât dacă anumite cauze de mediu favorizează acest lucru. Un copil cu un psihic sănătos, normal ajunge în mod sigur la delincvenţă dacă mediul social în care trăieşte este negativ.Între cauzele de ordin social care generează delincvenţa juvenilă se desprind câteva care sunt în general, sesizate, acceptate şi analizate de majoritatea sociologilor şi a oamenilor de ştiinţă. Acestea ar fi :
- disfuncţii ale mediului familial ;
- eşecul şcolar şi inadaptarea şcolară ;
- inadaptarea şi neintegrarea socio – profesională;
- insuficienţe ale grupului de prieteni şi ale modului de petrecere a timpului liber ;
- alte cauze de natură socială ;

Disfuncţii ale mediului familial.În familie copilul îşi petrece cea mai mare parte din timp. Personalitatea în formare a copilului este strict influenţată de modelul oferit de părinţi.  Familia îşi pregăteşte copilul pentru viaţă,ea poate fi mediu educativ sau dimpotrivă, guvernator de deviaţii comportamentale până la forma gravă a delincvenţei juvenile.Familia îsi exercită influenţa asupra copilului prin structura sa şi nivelul de trai material şi cultural, prin stilul de viaţă ce o caracterizează.Delincvenţa juvenilă apare de cele mai multe ori, atunci când copilul sau adolescentul normal psihic, aflat sub influienţa atâtor factori, este frustat de suportul formativ şi de ambianţa afectiv – maturizantă a unei familii armonioase. Disfuncţiile sistemului familial, constituie cauza principală a comportamentului deviant la copii.Reconstituirea unei familii din văduvi sau divorţaţi, cu copii rezultaţi din famili anterioare poate exercita o influenţă negativă asupra copilului.  Un copil crescut într-un asemenea mediu va fi cu uşurinţă expus influienţelor nocive antisociale ale mediului şi va trece uşor la săvârşirea de delicte.Pentru o dezvoltare psihică normală, minorul trebuie să aibă un sentiment de siguranţă, necesar dezvoltării sale echilibrate. Acest sentiment depinde de următoarele condiţii : protecţie împotriva loviturilor din afară, satisfacerea trebuinţelor elementare, coerenţa şi stabilitatea cadrului de dezvoltare, sentimentul de a fi acceptat de ai săi.Copilul trebuie să fie iubit, să dăruiască dragoste, să fie condus şi îndrumat, dobândind încetul cu încetul o experienţă afectivă şi socială complexă.

Eşecul şcolar şi incapacitatea şcolară.Este o cauză a delincvenţei juvenile, o condiţie care în prezenţa unor factori face posibilă apariţia fenomenului de delincvenţă, dar este şi un efect al disfuncţiilor psiho – sociale ale familiilor din care provin minorii. Totodată, eşecul şcolar se datorează şi faptului că unele cadre didactice nu găsesc întotdeauna metodele cele mai bune pentru educarea elevului.

Intrarea în mediul şcolar, trecerea de la comunitatea afectivă a familiei la comunitatea de disciplinare a şcolii, are adesea pentru copil semnificaţia şi proporţiile unei adevărate crize. Depinde de familie şi de cadrele didactice de felul în care copilul depăşeşte această criză.

Insuficienta şcolarizare a minorilor este o altă cauză a inadaptibilităţii minorului. Aceasta se datorează fie atitudinii indiferente faţă de şcoală, fie situaţiei materiale grele, opoziţiei părinţilor, atragerii lor în grupuri de prieteni cu preocupări negative.Totodată, necunoaşterea de către cadrele didactice a situaţiei familiale ale elevilor slabi, indiferenţa faţă da aceştia, săvârşirea unor greşeli grave în aprecierea activităţii lor, favorizează eşecul şcolar şi inadaptarea şcolară.

Inadaptarea şi neintegrarea socio – profesională. Se datorează  educaţiei primite la locul de muncă, acesta putând exercita asupra individului influenţe negative, nu prin sine însuşi, ci prin ansamblul de elemente materiale şi socio – umane pe care le cuprinde. Astfel, un rol negativ îl au : nivelul şcolar şi profesional scăzut al unora dintre colegii de muncă, dispreţul faţă de legi al acestora, indisciplina la locul de muncă, absenteismul, relaţiile conflictuale cu colegii de muncă, consum de alcool la locul de muncă, organizarea necorespunzătoare a procesului muncii, neacordarea unei atenţii suficiente tinerilor pentru rezolvarea unor probleme ( cazare, servirea mesei ) sunt greşeli ale celor care au atribuţii în acest sens, ale celor cu funcţii de conducere şi organizare a producţiei.Aceste insuficienţe pot determina lipsa de interes a tânărului pentru muncă, pentru activitatea productivă, el obţinând rezultate slabe sau foarte slabe. S-a constatat în urma unor cercetări asupra unui lot de delincvenţi tineri, că 49% erau muncitori necalificaţi, având un nivel de şcolarizare între 4 – 7 clase neterminate.

Insuficienţe ale grupului de prieteni şi ale modului de petrecere a timpului liber. Prieteni, ca şi grupurile stradale, au reprezentat în multe cazuri, grupuri de socializare “negativă ” chiar de delincvenţă pentru unii minori şi tineri. Aceste grupuri sunt constituite cel mai adesea din tineri proveniţi din familii cu disfuncţii, tineri ce prezintă deficit de şcolarizare, eşec şcolar, neânţelegerea profesională, parazitism. Asemenea grupuri se orientează spre comiterea unor activităţi aflate la marginea devianţei sociale, ajungând frecvent la a comite infracţiuni.Din cercetările efectuate rezultă că grupul de prieteni în care este integrat minorul delincvent este constituit, de obicei, din indivizi de aceeaşi vârstă şi sex cu al minorului cercetat.   De cele mai multe ori în grupul de prieteni apar infractori minori sau majori, care de obicei sunt liderii grupului.Referindu-se la grupul de prieteni şi la modul în care acesta influenţează negativ comportamentul minorului, unii autori consideră că aceste grupuri acţionează în virtutea unor ” mecanisme de apărare “. Acestea ar fi când ” supravieţuirea ” şi coeziunea grupului este ameninţată, asfel de mecanisme fiind : globificarea delincventului, “imunizarea ” treptată şi progresivă împotriva tuturor sentimentelor tipic umane, consolidarea imaginii negative pe care delincvenţii şi-au făcut-o despre ei înşişi.

a) S-a constatat că trecerea de la un tip de viaţă la altul, la modul de existenţă urbană de la cea rurală, poate determina comportamente deviante. Astfel, s-a relevat faptul că în condiţii de industrializare şi urbanizare accelerată, unele grupuri sociale nu reuşesc să se adapteze rapid la noua situaţie, ceea ce conduce la apariţia  unor disfuncţii în procesul de socializare.
b) Apoi, în condiţiile actuale de industrializare, specializare, urbanizare, birocratizarea organizaţiilor şi instituţiilor umane în continuă dezvoltare tehnologică, are loc o maturizare psihică timpurie a minorului, aflată adeseori în conflict cu întârzierea maturizării sociale, care presupune prelungirea studiilor, întârzierea lansării în viaţa socială activă.De multe ori, minorul, adolescentul, de 14, 15, 16 ani considerându-se mare, vrând să pară matur, încercând să imite comportamentul unor adulţi pentru  a fi consideraţi ei însăşi adulţi, ajung să comită acte antisociale, infracţiuni, considerând că în felul acesta îşi dovedesc curajul şi maturitatea.
c ) O altă cauză ar fi constituit-o deficienţele de activitate a unor instanţe de control social şi îndrumare educativă cum sunt: organele judiciare şi reprezentanţii autorităţii tutelare. Lipsa lor de operativitate, neinregistrarea tuturor situaţiilor care impuneau luarea unor măsuri de ocrotire socială, creează condiţii favorizante pentru devianţa penală a minorului. Astfel, în cazurile în care se dovedeşte că familia este un mediu nociv pentru creşterea şi educarea copilului, autoritatea tutelară trebuie să acţioneze pentru scoaterea lui din acest mediu şi încredinţarea lui, unei instituţii de ocrotire a minorilor.
d ) În fine, s-a pus problema dacă televiziunea şi cinematograful pot genera delincvenţa juvenilă, întrucât s-a constatat că minorii îşi petrec o mare parte a timpului liber în faţa televizorului sau la cinematograf. Este vorba în special de emisiunile şi filmele care au scene de violenţă, acestea constituind un pericol pentru copii, cu unele perturbări afective şi caracteriale, datorată frustării, ele putând favoriza delincvenţa.In general  ca  o opinie personala  expusa si in lucrarile de specialitate, televiziunea şi cinematograful, nu sunt cauze ale delincvenţei juvenile, însă ele sunt condiţii care pot influenţa, pot alimenta starea infracţională, incitând la săvârşirea unor fapte antisociale.