sâmbătă, 15 decembrie 2012

DELINCVENŢA JUVENILĂ – CAUZE SI CONDITII FAVORIZANTE



Personalitatea copilului începe să se contureze după vârsta de 2 ani, vârstă la care copilul începe să perceapă şi să fie atent la ceea ce se întâmplă în jurul său. Familia este prima care trebuie să vegheze la formarea şi modelarea personalităţii copilului.În perioada adolescenţei, continuă în ritm alert procesul de desăvârşire a personalităţii individului. Apar aşa numitele ” crize ” ale adolescenţei, care apar şi în raport cu situaţia familiei, cu societatea în care trăieşte  adolescentul.În această perioadă în care a crescut capacitatea de abstractizare şi sinteză, când copilul devine puternic, capabil de eforturi mari, colectivul în care învaţă, grupul de prieteni îşi pune amprenta pe formarea personalităţii. Tot acum gândirea lui, păstrează o doză mare de subiectivism, în această privinţă exemplul de obiectivitate al părinţilor şi profesorilor fiind foarte important.Toate frământările adolescenţei duc la cristalizarea personalităţii, la formarea unui ideal de viaţă şi al unui sistem de valori care nu se schimbă ulterior.În cazul în care copilul creşte şi se dezvoltă în condiţii nesănătoase, într-o familie dezbinată, când influenţat negativ de colegi, de prieteni, etc., personalitateea poate deveni aceea a unui infractor.Personalitatea infractorului minor, este rezultatul unei îmbinări neizbutite, a tuturor factorilor care concură la formarea personalităţii umane, îmbinare care dă naştere unei personalităţi temporar imperfecte care îmbină greutăţi de diferite grade în procesul de adaptare la cerinţele vieţii în societate.

Tulburările de comportament, reprezintă una din cauzele de natură bio – psihică ale delincvenţei juvenile.Aceste tulburări comportamentale se pot manifesta prin comportamente suicidare, fugile, comportamentale agresive şi delincvenţa juvenilă a toxicomanilor. Delincvenţa juvenilă este determinată de imaturitatea afectivă, intelectul liniar, dezvoltarea dizarmonică a personalităţii. Comportamentul antisocial, la adulţi, este anunţat de aceste tulburări comportameentale la copil, care pot lua şi forma încăpăţânării, întârzierilor acasă, agresiune fizică, impulsivitate.

Fuga şi vagabondajul reprezintă alte două tulburări de comportamente grave, care se asociază, de regulă, cu abandonarea şcolii şi cu alte tulburări de comportament. Fuga nu reprezintă o infracţiune dar este un început de comportament delincvent. Vagabondajul este o formă de fugă organizată, determinată de o insatisfacţie faţă de mediul natural. Victime ale vagabondajului sunt adesea copiii crescuţi în orfelinate unde regimul de viaţă este sever. În general, sunt înclinaţi spre vagabondaj copiii cu o personalitate dezarmonică, cei care au suferit unele modificări psihice în urma leziunilor  şi infecţiilor cerebrale şi copiii schizofrenici. La adolescenţi vagabondajul se datorează, spiritului de aventură al unor minori care se asociază în grupuri sub conducerea unei personalităţi psihopate ce determină la manifestări antisociale.De obicei, fuga se caracterizează prin bruscheţe şi adesea ea poate fi primul semn de inadaptare. Dintre factorii care duc la acest fenomen, ar putea fi menţionaţi : spiritul de revoltă, dorinţa de independenţă, plictiseala, spiritul de aventură, căutarea fericirii în ideal, în mistic. Pentru autorul francez menţionat mai sus, vagabondajul adolescent este un ” simbol ” al izolării într-un univers dezumanizat din punct de vedere al universului familial.

Bolile psihice.Dacă tulburările de comportament nu înseamnă neapărat boală psihică şi ar putea în anumite condiţii să nu ducă la delincvenţă, tulburările patologice de personalitate se manifestă în copilărie prin manifestări delincvente. Asfel, personalitatea structurală dizarmonic de tip antisocial, se manifestă în copilărie prin chiulul repetat, purtare necorespunzătoare, minciuna persistentă, furturi, vagabondaj, vandalism. Aceste tulburări reprezintă o cauză de natură strict psihică.Tot în această grupă de cauze intră debilităţile mintale, organice, sau întârzierile în dezvoltarea intelectuală.Etiomlogic, comportamentul delincvent juvenil, recunoaşte şi stări sechelare de limită, după leziunile cerebrale, traumatismele obstreticale sau meningo – encefalopatice din copilărie. Aceasta explică comporamentul aberant prin modificările consecutive mintale, sindromurile epileptice sau tulburări de caracter.

Infirmităţile şi bolile somatice. Este vorba despre deficienţe de ordin psihic, infirmităţi care determină la individ un sentiment de inferioritate şi de aici ura împotriva celor sănătoşi, agresivitatea şi uneori comportament delincvent. Un copil handicapat fizic, poate deveni egoist, datorită infirmităţii sale. Totul depinde de mediul social în care trăieşte, pentru că, dacă nu sunt priviţi cu dispreţ, dacă nu sunt marginalizaţi de ceilalţi, ei se pot integra psihic în colectivitate.Dintre bolile psiho – somatice aş aminti anorexia mintală, care se caracterizează prin alimentaţie precară, urmată de toate consecinţele metabolice.Are ca simptome : depresie, anxietate, stare de tensiune, ostilitate, atitudine disperată, ură. Obezitatea este o altă  boală somatică ce însoţeşte pe plan psihic complexul de inferioritate, cu toate consecinţele negative, pe care le poate avea pentru un copil cu psihic labil şi de care nu se ocupă nimeni pentru a-i înlătura acest complex.

Vârsta.Unii autori consideră  că există o strânsă relaţie între vârstă şi comiterea unor fapte antisociale. Asfel, s-a constatat că cel mai mare număr de infracţiuni este săvârşit de adolescenţi şi tineri pentru că această vârstă presupune mai multă forţă fizică şi temeritate sau chiar nesăbuinţă.

Ereditatea. S-a pus problema dacă ereditatea este o cauză a fenomenului infracţional. Opinia pe care o impartasim este aceea ca pe cale ereditară se transmit doar predispoziţii care numai în condiţii de mediu favorabile devin şi realităţi.Prin intermediul comunicaţiei efective, al simpatiei, copilul asimilează dintr-o dată o gamă de trăsături şi tipare “,corespondentele proprii speciei de esenţă colectivă. Ca urmare el devine capabil să influienţeze mediul extern prin prisma unor mecanisme reglatoare ” colective “, creând impresia posedării unor adaptări sociale înăscute.


Cauze de natură socială. Un psihic labil, un psihic bolnav, nu este o cauză a delincvenţei juvenile, decât dacă anumite cauze de mediu favorizează acest lucru. Un copil cu un psihic sănătos, normal ajunge în mod sigur la delincvenţă dacă mediul social în care trăieşte este negativ.Între cauzele de ordin social care generează delincvenţa juvenilă se desprind câteva care sunt în general, sesizate, acceptate şi analizate de majoritatea sociologilor şi a oamenilor de ştiinţă. Acestea ar fi :
- disfuncţii ale mediului familial ;
- eşecul şcolar şi inadaptarea şcolară ;
- inadaptarea şi neintegrarea socio – profesională;
- insuficienţe ale grupului de prieteni şi ale modului de petrecere a timpului liber ;
- alte cauze de natură socială ;

Disfuncţii ale mediului familial.În familie copilul îşi petrece cea mai mare parte din timp. Personalitatea în formare a copilului este strict influenţată de modelul oferit de părinţi.  Familia îşi pregăteşte copilul pentru viaţă,ea poate fi mediu educativ sau dimpotrivă, guvernator de deviaţii comportamentale până la forma gravă a delincvenţei juvenile.Familia îsi exercită influenţa asupra copilului prin structura sa şi nivelul de trai material şi cultural, prin stilul de viaţă ce o caracterizează.Delincvenţa juvenilă apare de cele mai multe ori, atunci când copilul sau adolescentul normal psihic, aflat sub influienţa atâtor factori, este frustat de suportul formativ şi de ambianţa afectiv – maturizantă a unei familii armonioase. Disfuncţiile sistemului familial, constituie cauza principală a comportamentului deviant la copii.Reconstituirea unei familii din văduvi sau divorţaţi, cu copii rezultaţi din famili anterioare poate exercita o influenţă negativă asupra copilului.  Un copil crescut într-un asemenea mediu va fi cu uşurinţă expus influienţelor nocive antisociale ale mediului şi va trece uşor la săvârşirea de delicte.Pentru o dezvoltare psihică normală, minorul trebuie să aibă un sentiment de siguranţă, necesar dezvoltării sale echilibrate. Acest sentiment depinde de următoarele condiţii : protecţie împotriva loviturilor din afară, satisfacerea trebuinţelor elementare, coerenţa şi stabilitatea cadrului de dezvoltare, sentimentul de a fi acceptat de ai săi.Copilul trebuie să fie iubit, să dăruiască dragoste, să fie condus şi îndrumat, dobândind încetul cu încetul o experienţă afectivă şi socială complexă.

Eşecul şcolar şi incapacitatea şcolară.Este o cauză a delincvenţei juvenile, o condiţie care în prezenţa unor factori face posibilă apariţia fenomenului de delincvenţă, dar este şi un efect al disfuncţiilor psiho – sociale ale familiilor din care provin minorii. Totodată, eşecul şcolar se datorează şi faptului că unele cadre didactice nu găsesc întotdeauna metodele cele mai bune pentru educarea elevului.

Intrarea în mediul şcolar, trecerea de la comunitatea afectivă a familiei la comunitatea de disciplinare a şcolii, are adesea pentru copil semnificaţia şi proporţiile unei adevărate crize. Depinde de familie şi de cadrele didactice de felul în care copilul depăşeşte această criză.

Insuficienta şcolarizare a minorilor este o altă cauză a inadaptibilităţii minorului. Aceasta se datorează fie atitudinii indiferente faţă de şcoală, fie situaţiei materiale grele, opoziţiei părinţilor, atragerii lor în grupuri de prieteni cu preocupări negative.Totodată, necunoaşterea de către cadrele didactice a situaţiei familiale ale elevilor slabi, indiferenţa faţă da aceştia, săvârşirea unor greşeli grave în aprecierea activităţii lor, favorizează eşecul şcolar şi inadaptarea şcolară.

Inadaptarea şi neintegrarea socio – profesională. Se datorează  educaţiei primite la locul de muncă, acesta putând exercita asupra individului influenţe negative, nu prin sine însuşi, ci prin ansamblul de elemente materiale şi socio – umane pe care le cuprinde. Astfel, un rol negativ îl au : nivelul şcolar şi profesional scăzut al unora dintre colegii de muncă, dispreţul faţă de legi al acestora, indisciplina la locul de muncă, absenteismul, relaţiile conflictuale cu colegii de muncă, consum de alcool la locul de muncă, organizarea necorespunzătoare a procesului muncii, neacordarea unei atenţii suficiente tinerilor pentru rezolvarea unor probleme ( cazare, servirea mesei ) sunt greşeli ale celor care au atribuţii în acest sens, ale celor cu funcţii de conducere şi organizare a producţiei.Aceste insuficienţe pot determina lipsa de interes a tânărului pentru muncă, pentru activitatea productivă, el obţinând rezultate slabe sau foarte slabe. S-a constatat în urma unor cercetări asupra unui lot de delincvenţi tineri, că 49% erau muncitori necalificaţi, având un nivel de şcolarizare între 4 – 7 clase neterminate.

Insuficienţe ale grupului de prieteni şi ale modului de petrecere a timpului liber. Prieteni, ca şi grupurile stradale, au reprezentat în multe cazuri, grupuri de socializare “negativă ” chiar de delincvenţă pentru unii minori şi tineri. Aceste grupuri sunt constituite cel mai adesea din tineri proveniţi din familii cu disfuncţii, tineri ce prezintă deficit de şcolarizare, eşec şcolar, neânţelegerea profesională, parazitism. Asemenea grupuri se orientează spre comiterea unor activităţi aflate la marginea devianţei sociale, ajungând frecvent la a comite infracţiuni.Din cercetările efectuate rezultă că grupul de prieteni în care este integrat minorul delincvent este constituit, de obicei, din indivizi de aceeaşi vârstă şi sex cu al minorului cercetat.   De cele mai multe ori în grupul de prieteni apar infractori minori sau majori, care de obicei sunt liderii grupului.Referindu-se la grupul de prieteni şi la modul în care acesta influenţează negativ comportamentul minorului, unii autori consideră că aceste grupuri acţionează în virtutea unor ” mecanisme de apărare “. Acestea ar fi când ” supravieţuirea ” şi coeziunea grupului este ameninţată, asfel de mecanisme fiind : globificarea delincventului, “imunizarea ” treptată şi progresivă împotriva tuturor sentimentelor tipic umane, consolidarea imaginii negative pe care delincvenţii şi-au făcut-o despre ei înşişi.

a) S-a constatat că trecerea de la un tip de viaţă la altul, la modul de existenţă urbană de la cea rurală, poate determina comportamente deviante. Astfel, s-a relevat faptul că în condiţii de industrializare şi urbanizare accelerată, unele grupuri sociale nu reuşesc să se adapteze rapid la noua situaţie, ceea ce conduce la apariţia  unor disfuncţii în procesul de socializare.
b) Apoi, în condiţiile actuale de industrializare, specializare, urbanizare, birocratizarea organizaţiilor şi instituţiilor umane în continuă dezvoltare tehnologică, are loc o maturizare psihică timpurie a minorului, aflată adeseori în conflict cu întârzierea maturizării sociale, care presupune prelungirea studiilor, întârzierea lansării în viaţa socială activă.De multe ori, minorul, adolescentul, de 14, 15, 16 ani considerându-se mare, vrând să pară matur, încercând să imite comportamentul unor adulţi pentru  a fi consideraţi ei însăşi adulţi, ajung să comită acte antisociale, infracţiuni, considerând că în felul acesta îşi dovedesc curajul şi maturitatea.
c ) O altă cauză ar fi constituit-o deficienţele de activitate a unor instanţe de control social şi îndrumare educativă cum sunt: organele judiciare şi reprezentanţii autorităţii tutelare. Lipsa lor de operativitate, neinregistrarea tuturor situaţiilor care impuneau luarea unor măsuri de ocrotire socială, creează condiţii favorizante pentru devianţa penală a minorului. Astfel, în cazurile în care se dovedeşte că familia este un mediu nociv pentru creşterea şi educarea copilului, autoritatea tutelară trebuie să acţioneze pentru scoaterea lui din acest mediu şi încredinţarea lui, unei instituţii de ocrotire a minorilor.
d ) În fine, s-a pus problema dacă televiziunea şi cinematograful pot genera delincvenţa juvenilă, întrucât s-a constatat că minorii îşi petrec o mare parte a timpului liber în faţa televizorului sau la cinematograf. Este vorba în special de emisiunile şi filmele care au scene de violenţă, acestea constituind un pericol pentru copii, cu unele perturbări afective şi caracteriale, datorată frustării, ele putând favoriza delincvenţa.In general  ca  o opinie personala  expusa si in lucrarile de specialitate, televiziunea şi cinematograful, nu sunt cauze ale delincvenţei juvenile, însă ele sunt condiţii care pot influenţa, pot alimenta starea infracţională, incitând la săvârşirea unor fapte antisociale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu