Personalitatea copilului începe să se contureze după vârsta
de 2 ani, vârstă la care copilul începe să perceapă şi să fie atent la ceea ce
se întâmplă în jurul său. Familia este prima care trebuie să vegheze la
formarea şi modelarea personalităţii copilului.În perioada adolescenţei,
continuă în ritm alert procesul de desăvârşire a personalităţii individului.
Apar aşa numitele ” crize ” ale adolescenţei, care apar şi în raport cu
situaţia familiei, cu societatea în care trăieşte adolescentul.În această
perioadă în care a crescut capacitatea de abstractizare şi sinteză, când
copilul devine puternic, capabil de eforturi mari, colectivul în care învaţă,
grupul de prieteni îşi pune amprenta pe formarea personalităţii. Tot acum gândirea
lui, păstrează o doză mare de subiectivism, în această privinţă exemplul de
obiectivitate al părinţilor şi profesorilor fiind foarte important.Toate
frământările adolescenţei duc la cristalizarea personalităţii, la formarea unui
ideal de viaţă şi al unui sistem de valori care nu se schimbă ulterior.În cazul
în care copilul creşte şi se dezvoltă în condiţii nesănătoase, într-o familie
dezbinată, când influenţat negativ de colegi, de prieteni, etc.,
personalitateea poate deveni aceea a unui infractor.Personalitatea
infractorului minor, este rezultatul unei îmbinări neizbutite, a tuturor
factorilor care concură la formarea personalităţii umane, îmbinare care dă
naştere unei personalităţi temporar imperfecte care îmbină greutăţi de diferite
grade în procesul de adaptare la cerinţele vieţii în societate.
Tulburările de comportament, reprezintă una din cauzele de
natură bio – psihică ale delincvenţei juvenile.Aceste tulburări comportamentale
se pot manifesta prin comportamente suicidare, fugile, comportamentale agresive
şi delincvenţa juvenilă a toxicomanilor. Delincvenţa juvenilă este determinată
de imaturitatea afectivă, intelectul liniar, dezvoltarea dizarmonică a
personalităţii. Comportamentul antisocial, la adulţi, este anunţat de aceste
tulburări comportameentale la copil, care pot lua şi forma încăpăţânării,
întârzierilor acasă, agresiune fizică, impulsivitate.
Fuga şi vagabondajul reprezintă alte două tulburări de
comportamente grave, care se asociază, de regulă, cu abandonarea şcolii şi cu
alte tulburări de comportament. Fuga nu reprezintă o infracţiune dar este un
început de comportament delincvent. Vagabondajul este o formă de fugă
organizată, determinată de o insatisfacţie faţă de mediul natural. Victime ale
vagabondajului sunt adesea copiii crescuţi în orfelinate unde regimul de viaţă
este sever. În general, sunt înclinaţi spre vagabondaj copiii cu o
personalitate dezarmonică, cei care au suferit unele modificări psihice în urma
leziunilor şi infecţiilor cerebrale şi copiii schizofrenici. La
adolescenţi vagabondajul se datorează, spiritului de aventură al unor minori
care se asociază în grupuri sub conducerea unei personalităţi psihopate ce
determină la manifestări antisociale.De obicei, fuga se caracterizează prin
bruscheţe şi adesea ea poate fi primul semn de inadaptare. Dintre factorii care
duc la acest fenomen, ar putea fi menţionaţi : spiritul de revoltă, dorinţa de
independenţă, plictiseala, spiritul de aventură, căutarea fericirii în ideal,
în mistic. Pentru autorul francez menţionat mai sus, vagabondajul adolescent
este un ” simbol ” al izolării într-un univers dezumanizat din punct de vedere
al universului familial.
Bolile psihice.Dacă tulburările de comportament nu înseamnă neapărat
boală psihică şi ar putea în anumite condiţii să nu ducă la delincvenţă,
tulburările patologice de personalitate se manifestă în copilărie prin
manifestări delincvente. Asfel, personalitatea structurală dizarmonic de tip
antisocial, se manifestă în copilărie prin chiulul repetat, purtare
necorespunzătoare, minciuna persistentă, furturi, vagabondaj, vandalism. Aceste
tulburări reprezintă o cauză de natură strict psihică.Tot în această grupă de cauze
intră debilităţile mintale, organice, sau întârzierile în dezvoltarea
intelectuală.Etiomlogic, comportamentul delincvent juvenil, recunoaşte şi stări
sechelare de limită, după leziunile cerebrale, traumatismele obstreticale sau
meningo – encefalopatice din copilărie. Aceasta explică comporamentul aberant
prin modificările consecutive mintale, sindromurile epileptice sau tulburări de
caracter.
Infirmităţile şi bolile somatice. Este vorba despre deficienţe de
ordin psihic, infirmităţi care determină la individ un sentiment de
inferioritate şi de aici ura împotriva celor sănătoşi, agresivitatea şi uneori
comportament delincvent. Un copil handicapat fizic, poate deveni egoist,
datorită infirmităţii sale. Totul depinde de mediul social în care trăieşte, pentru
că, dacă nu sunt priviţi cu dispreţ, dacă nu sunt marginalizaţi de ceilalţi, ei
se pot integra psihic în colectivitate.Dintre bolile psiho – somatice aş aminti
anorexia mintală, care se caracterizează prin alimentaţie precară, urmată de
toate consecinţele metabolice.Are ca simptome : depresie, anxietate, stare de
tensiune, ostilitate, atitudine disperată, ură. Obezitatea este o altă
boală somatică ce însoţeşte pe plan psihic complexul de inferioritate, cu toate
consecinţele negative, pe care le poate avea pentru un copil cu psihic labil şi
de care nu se ocupă nimeni pentru a-i înlătura acest complex.
Vârsta.Unii autori consideră că există o strânsă
relaţie între vârstă şi comiterea unor fapte antisociale. Asfel, s-a constatat
că cel mai mare număr de infracţiuni este săvârşit de adolescenţi şi tineri
pentru că această vârstă presupune mai multă forţă fizică şi temeritate sau
chiar nesăbuinţă.
Ereditatea. S-a pus problema dacă ereditatea este o cauză a
fenomenului infracţional. Opinia pe care o impartasim este aceea ca pe cale
ereditară se transmit doar predispoziţii care numai în condiţii de mediu
favorabile devin şi realităţi.Prin intermediul comunicaţiei efective, al
simpatiei, copilul asimilează dintr-o dată o gamă de trăsături şi tipare
“,corespondentele proprii speciei de esenţă colectivă. Ca urmare el devine
capabil să influienţeze mediul extern prin prisma unor mecanisme reglatoare ”
colective “, creând impresia posedării unor adaptări sociale înăscute.
Cauze de natură socială. Un psihic labil, un psihic bolnav,
nu este o cauză a delincvenţei juvenile, decât dacă anumite cauze de mediu
favorizează acest lucru. Un copil cu un psihic sănătos, normal ajunge în mod
sigur la delincvenţă dacă mediul social în care trăieşte este negativ.Între
cauzele de ordin social care generează delincvenţa juvenilă se desprind câteva
care sunt în general, sesizate, acceptate şi analizate de majoritatea
sociologilor şi a oamenilor de ştiinţă. Acestea ar fi :
- disfuncţii ale mediului familial ;
- eşecul şcolar şi inadaptarea şcolară ;
- inadaptarea şi neintegrarea socio – profesională;
- insuficienţe ale grupului de prieteni şi ale modului
de petrecere a timpului liber ;
- alte cauze de natură socială ;
Disfuncţii ale mediului familial.În familie copilul îşi petrece cea
mai mare parte din timp. Personalitatea în formare a copilului este strict
influenţată de modelul oferit de părinţi. Familia îşi pregăteşte copilul
pentru viaţă,ea poate fi mediu educativ sau dimpotrivă, guvernator de deviaţii
comportamentale până la forma gravă a delincvenţei juvenile.Familia îsi
exercită influenţa asupra copilului prin structura sa şi nivelul de trai
material şi cultural, prin stilul de viaţă ce o caracterizează.Delincvenţa
juvenilă apare de cele mai multe ori, atunci când copilul sau adolescentul
normal psihic, aflat sub influienţa atâtor factori, este frustat de suportul
formativ şi de ambianţa afectiv – maturizantă a unei familii armonioase.
Disfuncţiile sistemului familial, constituie cauza principală a
comportamentului deviant la copii.Reconstituirea unei familii din văduvi sau
divorţaţi, cu copii rezultaţi din famili anterioare poate exercita o influenţă
negativă asupra copilului. Un copil crescut într-un asemenea mediu va fi
cu uşurinţă expus influienţelor nocive antisociale ale mediului şi va trece
uşor la săvârşirea de delicte.Pentru o dezvoltare psihică normală, minorul
trebuie să aibă un sentiment de siguranţă, necesar dezvoltării sale
echilibrate. Acest sentiment depinde de următoarele condiţii : protecţie
împotriva loviturilor din afară, satisfacerea trebuinţelor elementare, coerenţa
şi stabilitatea cadrului de dezvoltare, sentimentul de a fi acceptat de ai
săi.Copilul trebuie să fie iubit, să dăruiască dragoste, să fie condus şi
îndrumat, dobândind încetul cu încetul o experienţă afectivă şi socială
complexă.
Eşecul şcolar şi incapacitatea şcolară.Este o cauză a delincvenţei
juvenile, o condiţie care în prezenţa unor factori face posibilă apariţia
fenomenului de delincvenţă, dar este şi un efect al disfuncţiilor psiho –
sociale ale familiilor din care provin minorii. Totodată, eşecul şcolar se
datorează şi faptului că unele cadre didactice nu găsesc întotdeauna metodele
cele mai bune pentru educarea elevului.
Intrarea în mediul şcolar, trecerea de la comunitatea
afectivă a familiei la comunitatea de disciplinare a şcolii, are adesea pentru
copil semnificaţia şi proporţiile unei adevărate crize. Depinde de familie şi
de cadrele didactice de felul în care copilul depăşeşte această criză.
Insuficienta şcolarizare a minorilor este o altă cauză a
inadaptibilităţii minorului. Aceasta se datorează fie atitudinii indiferente
faţă de şcoală, fie situaţiei materiale grele, opoziţiei părinţilor, atragerii
lor în grupuri de prieteni cu preocupări negative.Totodată, necunoaşterea de
către cadrele didactice a situaţiei familiale ale elevilor slabi, indiferenţa
faţă da aceştia, săvârşirea unor greşeli grave în aprecierea activităţii lor,
favorizează eşecul şcolar şi inadaptarea şcolară.
Inadaptarea şi neintegrarea socio – profesională. Se datorează educaţiei
primite la locul de muncă, acesta putând exercita asupra individului influenţe
negative, nu prin sine însuşi, ci prin ansamblul de elemente materiale şi socio
– umane pe care le cuprinde. Astfel, un rol negativ îl au : nivelul şcolar şi
profesional scăzut al unora dintre colegii de muncă, dispreţul faţă de legi al
acestora, indisciplina la locul de muncă, absenteismul, relaţiile conflictuale
cu colegii de muncă, consum de alcool la locul de muncă, organizarea
necorespunzătoare a procesului muncii, neacordarea unei atenţii suficiente
tinerilor pentru rezolvarea unor probleme ( cazare, servirea mesei ) sunt
greşeli ale celor care au atribuţii în acest sens, ale celor cu funcţii de
conducere şi organizare a producţiei.Aceste insuficienţe pot determina lipsa de
interes a tânărului pentru muncă, pentru activitatea productivă, el obţinând
rezultate slabe sau foarte slabe. S-a constatat în urma unor cercetări asupra
unui lot de delincvenţi tineri, că 49% erau muncitori necalificaţi, având un
nivel de şcolarizare între 4 – 7 clase neterminate.
Insuficienţe ale grupului de prieteni şi ale modului
de petrecere a timpului liber. Prieteni, ca şi grupurile stradale, au reprezentat
în multe cazuri, grupuri de socializare “negativă ” chiar de delincvenţă pentru
unii minori şi tineri. Aceste grupuri sunt constituite cel mai adesea din
tineri proveniţi din familii cu disfuncţii, tineri ce prezintă deficit de
şcolarizare, eşec şcolar, neânţelegerea profesională, parazitism. Asemenea
grupuri se orientează spre comiterea unor activităţi aflate la marginea
devianţei sociale, ajungând frecvent la a comite infracţiuni.Din cercetările
efectuate rezultă că grupul de prieteni în care este integrat minorul
delincvent este constituit, de obicei, din indivizi de aceeaşi vârstă şi sex cu
al minorului cercetat. De cele mai multe ori în grupul de prieteni
apar infractori minori sau majori, care de obicei sunt liderii
grupului.Referindu-se la grupul de prieteni şi la modul în care acesta
influenţează negativ comportamentul minorului, unii autori consideră că aceste
grupuri acţionează în virtutea unor ” mecanisme de apărare “. Acestea ar fi
când ” supravieţuirea ” şi coeziunea grupului este ameninţată, asfel de
mecanisme fiind : globificarea delincventului, “imunizarea ” treptată şi
progresivă împotriva tuturor sentimentelor tipic umane, consolidarea imaginii
negative pe care delincvenţii şi-au făcut-o despre ei înşişi.
a) S-a constatat că trecerea de la un tip de viaţă la
altul, la modul de existenţă urbană de la cea rurală, poate determina
comportamente deviante. Astfel, s-a relevat faptul că în condiţii de
industrializare şi urbanizare accelerată, unele grupuri sociale nu reuşesc să
se adapteze rapid la noua situaţie, ceea ce conduce la apariţia unor
disfuncţii în procesul de socializare.
b) Apoi, în condiţiile actuale de industrializare,
specializare, urbanizare, birocratizarea organizaţiilor şi instituţiilor umane
în continuă dezvoltare tehnologică, are loc o maturizare psihică timpurie a
minorului, aflată adeseori în conflict cu întârzierea maturizării sociale, care
presupune prelungirea studiilor, întârzierea lansării în viaţa socială
activă.De multe ori, minorul, adolescentul, de 14, 15, 16 ani considerându-se
mare, vrând să pară matur, încercând să imite comportamentul unor adulţi
pentru a fi consideraţi ei însăşi adulţi, ajung să comită acte
antisociale, infracţiuni, considerând că în felul acesta îşi dovedesc curajul
şi maturitatea.
c ) O altă cauză ar fi constituit-o deficienţele de
activitate a unor instanţe de control social şi îndrumare educativă cum sunt:
organele judiciare şi reprezentanţii autorităţii tutelare. Lipsa lor de
operativitate, neinregistrarea tuturor situaţiilor care impuneau luarea unor
măsuri de ocrotire socială, creează condiţii favorizante pentru devianţa penală
a minorului. Astfel, în cazurile în care se dovedeşte că familia este un mediu
nociv pentru creşterea şi educarea copilului, autoritatea tutelară trebuie să
acţioneze pentru scoaterea lui din acest mediu şi încredinţarea lui, unei
instituţii de ocrotire a minorilor.
d ) În fine, s-a pus problema dacă televiziunea şi
cinematograful pot genera delincvenţa juvenilă, întrucât s-a constatat că
minorii îşi petrec o mare parte a timpului liber în faţa televizorului sau la
cinematograf. Este vorba în special de emisiunile şi filmele care au scene de
violenţă, acestea constituind un pericol pentru copii, cu unele perturbări
afective şi caracteriale, datorată frustării, ele putând favoriza delincvenţa.In
general ca o opinie personala expusa si in lucrarile de
specialitate, televiziunea şi cinematograful, nu sunt cauze ale delincvenţei
juvenile, însă ele sunt condiţii care pot influenţa, pot alimenta starea
infracţională, incitând la săvârşirea unor fapte antisociale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu